in

După Adi Minune, și Jador și Culiță Sterp sfidează carantina. Cum au fost surprinși cântăreții și ce le pregătesc fanilor – Foto

Culiță Sterp și Jador pregătesc o colaborare muzicală. Sursa foto: Instagram

Starurile de la noi nu se cumințesc nici pe perioada restricțiilor! Jador și Culiță Sterp au luat-o pe urmele lui Adi Minune, care săptămâna trecută sfida carantina națională dând o mega-petrecere la el acasă.

Jador și Culiță Sterp nu țin cont de distanțarea socială

Chiar dacă petrecerile în interiorul locuințelor nu sunt interzise de nicio ordonanță, până acum, vizitele care nu sunt urgente nu sunt tocmai recomandate, căci autoritățile ne spun de câteva săptămână si ieșim doar dacă ne trebuie ceva de la farmacie sau magazinele alimentare.

Cei doi artiști nu au mai ținut cont de asta și s-au întâlnit, scuza lor perfectă fiind că întâlnirea ar fi în interes de serviciu, căci amândoi trăiesc din cântat, însă meseria lor poate fi practicată și de la distanță.

Băcăuanul lucrează la o colaborare muzicală cu fostul artistei Carmen de la Sălciua

Petrecerea dată de cei doi nu se poate compara cu festinul cu care Adi Minune i-a surprins pe toți săptămâna trecută, adunând mai mulți oameni care dansau pe noua piesă a lui Jador, căci în jurul lor nu era multă lume.

Cei doi maneliști nu au mai ținut cont de gălăgia pe care o făceau, de reclamațiile vecinilor, așa că au decis să își omoare timpul de carantină cu decibelii la maximum, căutând melodia perfectă.

Avatar

Written by Jador

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pai da cum :))

Site De Rencontre Gratuit Pour Les Musulmans